Cunoaşte-te pe tine însuţi si îndeplinește-ţi visele!

Share Button

Share Button

27 feb. 2011

2.Importanţa Somnului



Conform unor studii recente, somnul este esenţial pentru sănătatea unei persoane. Totuşi milioane de oameni nu dorm suficient şi mulţi suferă din cauza lipsei somnului.
De exemplu, un studiu realizat in perioada 1999-2004 a relevat faptul că minim 40 de milioane de americani suferă de cel puţin 70 de diferite tulburări ale somnului si 60% dintre adulti au declarat că au de câteva ori pe săptămână probleme cu somnul.
Multe dintre aceste tulburări nu au fost diagnosticate sau tratate. In plus, peste 40% dintre adulţi suferă de somnolenţă severă de câteva ori pe lună, iar 20% dintre ei susţin că li se întamplă acest lucru de câteva ori pe săptămână. 69% dintre copii au parte de tulburări ale somnului de câteva ori pe săptămână.
Care sunt semnele somnolenţei excesive?
Potrivit specialiştilor iritabilitatea şi proasta dispoziţie sunt primele indicii ale faptului că o persoană nu doarme destul. Dacă o astfel de persoană nu doarme după primele simptome, există riscul să apară următoarele efecte: apatie, vorbire lentă, reacţii lente la stimuli, memorie redusă şi incapacitatea de a fi spontan sau de a face mai multe lucruri in acelasi timp.
Dacă persoana nu reuşeşte să doarmă, următoarea etapă va fi caracterizată de reprize scurte de somn (5-10 secunde) ce determină o putere de concentrare scăzută, moţăieli în timpul unor activităţi precum cititul sau condusul maşinii, iar in cele din urmă halucinaţiile cu care debutează somnul de tip REM (rapid eye movement - mişcare rapidă a ochilor).
De cat somn avem nevoie?
Nevoia de somn variază de la persoană la persoană. In general adulţii sănătoşi pot funcţiona” in jur de 16 ore după 8 ore de somn. Dar unii oameni pot dormi numai 6 ore pe noapte fără a suferi de somnolenţă. Altii nici nu-si pot deschide ochii daca nu au dormit 10 ore. Si contrar credinţei, nevoia de somn nu scade odată cu vârsta, dar capacitatea de a dormi de la 6 până la 8 ore fără intrerupere scade.
Ce cauzează tulburarile somnului?
Psihologii si alţi oameni de ştiinţă care au studiat cauzele problemelor legate de somn au ajuns la concluzia că direct sau indirect, disfuncţii ale următoarelor sisteme pot constitui principalele cauze:
- creierul şi sistemul nervos;
- sistemul cordiovascular;
- metabolismul;
- sistemul imunitar.
  Şi conditiile nesănătoase de viaţă, tulburările şi afecţiunile pot afecta somnul:
- somnolenşa patologică;
- hipertensiunea şi riscurile cardiovasculare crescute;
- tulburări emoţionale (depresii);
- obezitatea, metabolismul dereglat şi diabetul;
- abuzul de alcool şi droguri.
Categoriile care sunt predispuse la lipsa somnului sunt în special persoanele care muncesc noaptea, şoferii de camioane, părintii şi adolescenţii.
Îți mulțumesc pentru timpul acordat și îți doresc ca toate visele să ți se îndeplinească și să ai parte de tot ce e mai bun în toate domeniile vieții tale.
Mă bucur pentru timpul pe care mi l-ai acordat pentru a citi aceste rânduri. Dacă ți-a plăcut ce ai citit lasă comentarii, dă share la articol pe rețelele sociale pentru a putea ajuta pe cei din jur să se dezvolte și să aibă o viață fericită și împlinită!




0 comentarii:

Share Button

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *