Cunoaşte-te pe tine însuţi si îndeplinește-ţi visele!

Share Button

Share Button

31 ian. 2017

49.Toti suntem născuţi să devenim maeştrii făurari



În momentul sosirii noastre pe pământ am fost înzestrați cu ceea ce avem nevoie ca noi să devenim maeștrii făurari. Cu toate acestea puțini dintre noi își folosesc zestrea nativă pentru a aduce roade pentru ei și cei din jur.
Acest lucru se datorează faptului că ei preferă să se alinieze majorității care preferă de obicei ca alții să facă ceva pentru ei. Astfel 80% din populație preferă să nu escaladeze în viață spre muntele succesului lor datorită faptului că se înconjoară mereu de scuze.
Scuzele ne îndepărtează de viața noastră și de planurile de viitor. Acestea ne țin captivi în aceleași locuri și nu ne lasă să avansăm în viață pentru a obține ceea ce avem nevoie și să ne punem visele în practică.
Visele devin realitate când renunțăm la scuze, căutăm soluții și le punem în practică zii de zi. Acțiunile noastre făcute zilnic cu iubire  în direcția viselor noastre ne ajută să punem visele în realitate.
Iubirea ne susține și ne face viața frumoasă nouă și celor din jur. Cu cât oferim mai multă iubire nouă și celor din jur cu atât primim înapoi mai multă iubire și ajungem să strălucim în tot ce facem.
Visele devin realitate când acționăm și ne comportăm ca și cum deja sunt reale. În acest mod le transpunem în realitate mult mai repede. O dată ce le transpunem în realitate ajungem să avem parte de tot ceea ce ne dorim în viață.
Tu care citești aici și acum ești important și dacă hotărăști ca visul tău să devină realitate vei prelua strategiile maeștrilor făurari. Strategiile folosite de ei îți vor aduce împlinirea și te vor face să fii mai încrezător în tine și în visele tale. O dată ce vei avea primele semne că o parte din obiectivele stabilite pentru visul tău se realizează vei avea energia, motivația și încrederea să escaladezi mai departe muntele succesului tău.
Nu trebuie să depinzi de cei din jur pentru a avea succes. La tine se află toate resursele interioare care te ajută să îți pui în practică visele. Contez pe tine să le identifici și să devii un maestru făurar care are succese pe plan profesional, personal și material.
Tu cel care citești poți avea totul dacă îți asculți inima și sufletul și te vei deschide spre idealurile și visele tale. Ele sunt cele care te vor scoate din zona gri a vieții tale dacă le vei urma cu entuziasm și motivație pentru a atinge măreția vieții tale.
Tu ești făcut să strălucești și să îți împlinești cât mai multe vise. Crede în tine și vei vedea că de la o zi la alta te vei minuna de ceea ce poți realiza. La început poate nu vei fi atât de entuziasmat dar pe măsură ce îți vei îndeplini obiectivele vei străluci la propriu și la figurat.
Îți mulțumesc pentru timpul acordat și îți doresc ca toate visele să ți se îndeplinească și să ai parte de tot ce e mai bun în toate domeniile vieții tale.
Mă bucur pentru timpul pe care mi l-ai acordat pentru a citi aceste rânduri. Dacă ți-a plăcut ce ai citit lasă comentarii, dă share la articol pe rețelele sociale pentru a putea ajuta pe cei din jur să se dezvolte și să aibă o viață fericită și împlinită!


21 ian. 2017

48.Obstacolele ne demotiveză sau ne motivează



În momentele în care dăm de greu majoritatea dintre noi au tendinţa de a renunţa la visele sale. Fac acest lucru întrucât nu au suficientă determinare de a se ține de visele lor indiferent prin ceea ce trec. Astfel ajung să facă orice altceva în loc să pună în practică visele lor.
Cu fiecare obstacol pe care îl întâlnim în calea noastră avem o nouă scuză pentru a ne îndepărta de visele noastre. În acest mod ajungem să ne ruinăm speranţele noastre în ceea ce visăm.
E firesc ca în momentele dificile din viaţa noastră să ne descurajăm, însă ne putem motiva la loc dacă vrem să ne trăim visele noastre. Aceste vise ne pot schimba modul nostru de a fi şi a tuturor celor care intră în viaţa noastră. 
Cu toate că visele noastre pot aduce un plus în viaţa noastră şi a celor din jur ajungem să renunţăm la ele datorită faptului că ne folosim de scuze pentru a nu ne realiza în viaţă. Orice scuză ne împiedică să ne trăim viaţa într-un mod armonios plin de dragoste şi împlinire pe toate planurile vieţii.
Cei care renunţă la visele lor nu sunt capabili să facă faţă provocărilor. La cel mai mic obstacol astfel de persoane dau înapoi pentru că nu sunt dispuşi să renunţe la confortul zilnic pe care îl au.
Persoanele care renunţă sunt cele care se tem să trăiască provocările pe care viaţa i le aduce în cale. Cei care acceptă provocările pe care visele lor i le aduc în cale sunt consideraţi ca fiind curajoşi şi persoane care au succes
Succesul lor se datorează faptului că ei sunt capabili să danseze în ploaie atunci când necazurile îi cuprind. De asemenea sunt motivaţi şi hotărâți să nu renunţe la visele lor indiferent ce se va întîmpla în viaţa lor.
Doar persoanele hotărâte vor fi capabile să îşi îndeplinească visele. Ei sunt atât de hotărâţi să îşi îndeplinească acele vise încât orice le-ar spune cei din jur nu vor renunţa la visele pe care le au. De asemenea în momentele în care în viaţa lor au probleme nu dau vina pe cei din jur ci îşi asumă responsabilitatea pentru a le rezolva.
În acest mod ajung să devină maeştrii făurari care îşi trăiesc viaţa viselor lor şi devin persoane de succes. Ei obţin succesul în viaţa lor datorită faptului că nu fac ca restuil lumii punându-şi singuri piedici în calea viselor lor. Aceste piedici sunt puse prin intermediul scuzelor. Scuzele sunt specifice hoţilor de visuri şi celor care şi le îngroapă.
Ce au în comun aceste persoane? Ele ajung să fie în această categorie datorită modului lor de gândire negativ. Gândurile sunt energie şi atrag întâmplări, persoane şi evenimente care să ne confirme aşteptările noastre pozitive sau negative.
Nimic nu e întâmplător în viaţa noastră. Experienţele pe care le trăim astăzi se datorează gândurilor noastre pe care le-am avut acum câţiva ani, acum câteva luni, acum câteva zile și acum câteva săptămâni.
Toate ni se întîmplă în viaţa noastră conform cu ceea ce atragem prin gândurile noatre. Patrick Overton afirma următorul lucru: Ai grijă de gândurile tale căci vor deveni cuvinte. Ai grijă la cuvintele tale căci devin acţiuni. Ai grijă la acţiunile tale căci ele devin obiceiuri. Ai grijă la obiceiurile tale căci ele devin caracterul tău. Ai grijă de caracterul tău căci el devine destinul tău”.
Îți mulțumesc pentru timpul acordat și îți doresc ca toate visele să ți se îndeplinească și să ai parte de tot ce e mai bun în toate domeniile vieții tale.
Mă bucur pentru timpul pe care mi l-ai acordat pentru a citi aceste rânduri. Dacă ți-a plăcut ce ai citit lasă comentarii, dă share la articol pe rețelele sociale pentru a putea ajuta pe cei din jur să se dezvolte și să aibă o viață fericită și împlinită!




Share Button

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *