Cunoaşte-te pe tine însuţi si îndeplinește-ţi visele!

Share Button

Share Button
Se afișează postările cu eticheta scuze. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta scuze. Afișați toate postările

31 ian. 2017

49.Toti suntem născuţi să devenim maeştrii făurari



În momentul sosirii noastre pe pământ am fost înzestrați cu ceea ce avem nevoie ca noi să devenim maeștrii făurari. Cu toate acestea puțini dintre noi își folosesc zestrea nativă pentru a aduce roade pentru ei și cei din jur.
Acest lucru se datorează faptului că ei preferă să se alinieze majorității care preferă de obicei ca alții să facă ceva pentru ei. Astfel 80% din populație preferă să nu escaladeze în viață spre muntele succesului lor datorită faptului că se înconjoară mereu de scuze.
Scuzele ne îndepărtează de viața noastră și de planurile de viitor. Acestea ne țin captivi în aceleași locuri și nu ne lasă să avansăm în viață pentru a obține ceea ce avem nevoie și să ne punem visele în practică.
Visele devin realitate când renunțăm la scuze, căutăm soluții și le punem în practică zii de zi. Acțiunile noastre făcute zilnic cu iubire  în direcția viselor noastre ne ajută să punem visele în realitate.
Iubirea ne susține și ne face viața frumoasă nouă și celor din jur. Cu cât oferim mai multă iubire nouă și celor din jur cu atât primim înapoi mai multă iubire și ajungem să strălucim în tot ce facem.
Visele devin realitate când acționăm și ne comportăm ca și cum deja sunt reale. În acest mod le transpunem în realitate mult mai repede. O dată ce le transpunem în realitate ajungem să avem parte de tot ceea ce ne dorim în viață.
Tu care citești aici și acum ești important și dacă hotărăști ca visul tău să devină realitate vei prelua strategiile maeștrilor făurari. Strategiile folosite de ei îți vor aduce împlinirea și te vor face să fii mai încrezător în tine și în visele tale. O dată ce vei avea primele semne că o parte din obiectivele stabilite pentru visul tău se realizează vei avea energia, motivația și încrederea să escaladezi mai departe muntele succesului tău.
Nu trebuie să depinzi de cei din jur pentru a avea succes. La tine se află toate resursele interioare care te ajută să îți pui în practică visele. Contez pe tine să le identifici și să devii un maestru făurar care are succese pe plan profesional, personal și material.
Tu cel care citești poți avea totul dacă îți asculți inima și sufletul și te vei deschide spre idealurile și visele tale. Ele sunt cele care te vor scoate din zona gri a vieții tale dacă le vei urma cu entuziasm și motivație pentru a atinge măreția vieții tale.
Tu ești făcut să strălucești și să îți împlinești cât mai multe vise. Crede în tine și vei vedea că de la o zi la alta te vei minuna de ceea ce poți realiza. La început poate nu vei fi atât de entuziasmat dar pe măsură ce îți vei îndeplini obiectivele vei străluci la propriu și la figurat.
Îți mulțumesc pentru timpul acordat și îți doresc ca toate visele să ți se îndeplinească și să ai parte de tot ce e mai bun în toate domeniile vieții tale.
Mă bucur pentru timpul pe care mi l-ai acordat pentru a citi aceste rânduri. Dacă ți-a plăcut ce ai citit lasă comentarii, dă share la articol pe rețelele sociale pentru a putea ajuta pe cei din jur să se dezvolte și să aibă o viață fericită și împlinită!


21 ian. 2017

48.Obstacolele ne demotiveză sau ne motivează



În momentele în care dăm de greu majoritatea dintre noi au tendinţa de a renunţa la visele sale. Fac acest lucru întrucât nu au suficientă determinare de a se ține de visele lor indiferent prin ceea ce trec. Astfel ajung să facă orice altceva în loc să pună în practică visele lor.
Cu fiecare obstacol pe care îl întâlnim în calea noastră avem o nouă scuză pentru a ne îndepărta de visele noastre. În acest mod ajungem să ne ruinăm speranţele noastre în ceea ce visăm.
E firesc ca în momentele dificile din viaţa noastră să ne descurajăm, însă ne putem motiva la loc dacă vrem să ne trăim visele noastre. Aceste vise ne pot schimba modul nostru de a fi şi a tuturor celor care intră în viaţa noastră. 
Cu toate că visele noastre pot aduce un plus în viaţa noastră şi a celor din jur ajungem să renunţăm la ele datorită faptului că ne folosim de scuze pentru a nu ne realiza în viaţă. Orice scuză ne împiedică să ne trăim viaţa într-un mod armonios plin de dragoste şi împlinire pe toate planurile vieţii.
Cei care renunţă la visele lor nu sunt capabili să facă faţă provocărilor. La cel mai mic obstacol astfel de persoane dau înapoi pentru că nu sunt dispuşi să renunţe la confortul zilnic pe care îl au.
Persoanele care renunţă sunt cele care se tem să trăiască provocările pe care viaţa i le aduce în cale. Cei care acceptă provocările pe care visele lor i le aduc în cale sunt consideraţi ca fiind curajoşi şi persoane care au succes
Succesul lor se datorează faptului că ei sunt capabili să danseze în ploaie atunci când necazurile îi cuprind. De asemenea sunt motivaţi şi hotărâți să nu renunţe la visele lor indiferent ce se va întîmpla în viaţa lor.
Doar persoanele hotărâte vor fi capabile să îşi îndeplinească visele. Ei sunt atât de hotărâţi să îşi îndeplinească acele vise încât orice le-ar spune cei din jur nu vor renunţa la visele pe care le au. De asemenea în momentele în care în viaţa lor au probleme nu dau vina pe cei din jur ci îşi asumă responsabilitatea pentru a le rezolva.
În acest mod ajung să devină maeştrii făurari care îşi trăiesc viaţa viselor lor şi devin persoane de succes. Ei obţin succesul în viaţa lor datorită faptului că nu fac ca restuil lumii punându-şi singuri piedici în calea viselor lor. Aceste piedici sunt puse prin intermediul scuzelor. Scuzele sunt specifice hoţilor de visuri şi celor care şi le îngroapă.
Ce au în comun aceste persoane? Ele ajung să fie în această categorie datorită modului lor de gândire negativ. Gândurile sunt energie şi atrag întâmplări, persoane şi evenimente care să ne confirme aşteptările noastre pozitive sau negative.
Nimic nu e întâmplător în viaţa noastră. Experienţele pe care le trăim astăzi se datorează gândurilor noastre pe care le-am avut acum câţiva ani, acum câteva luni, acum câteva zile și acum câteva săptămâni.
Toate ni se întîmplă în viaţa noastră conform cu ceea ce atragem prin gândurile noatre. Patrick Overton afirma următorul lucru: „Ai grijă de gândurile tale căci vor deveni cuvinte. Ai grijă la cuvintele tale căci devin acţiuni. Ai grijă la acţiunile tale căci ele devin obiceiuri. Ai grijă la obiceiurile tale căci ele devin caracterul tău. Ai grijă de caracterul tău căci el devine destinul tău”.
Îți mulțumesc pentru timpul acordat și îți doresc ca toate visele să ți se îndeplinească și să ai parte de tot ce e mai bun în toate domeniile vieții tale.
Mă bucur pentru timpul pe care mi l-ai acordat pentru a citi aceste rânduri. Dacă ți-a plăcut ce ai citit lasă comentarii, dă share la articol pe rețelele sociale pentru a putea ajuta pe cei din jur să se dezvolte și să aibă o viață fericită și împlinită!




21 sept. 2016

47.Scuzele ne pot îndepărta de visele noastre



Scuzele pe care noi le adoptăm zi de zi pentru a nu face ceva pentru noi ne poate costa visele. În acest mod ajungem să facem lucruri care nu ne fac plăcere și ne fac viața urâtă. Astfel de la o zi la alta ne simțim tot mai rău și ajungem să avem parte de multe eșecuri.
Aceste eșecuri le putem opri în momentul în care realizăm ceea ce dorim cu adevărat și ne urmăm sufletul și intuiția. Sufletul întotdeauna ne dorește binele și ne ajută să avem o viață fericită. Ori de câte ori ne ascultăm intuiția avem parte de liniște sufletească și de succes.
Pentru a putea să ne ascultăm sufletul trebuie să ne facem timp zilnic să medităm la viața pe care o trăim și la visele noastre. În momentul când conștientizăm ceea ce dorim și visăm avem capacitatea de a le pune în practică și de a renunța la ceea ce nu ni se potrivește.
 În momentul în care renunțăm la ceea ce nu ni se potrivește ne dăm ocazia să excelăm și să facem lucruile care ne plac. O dată ce muncim din plăcere succesul vine mult mai ușor decât atunci când facem lucrurile care nu ne plac.
Trebuie să ne rezervăm timp să scriem toate visele la care am renunțat dar care dacă le-am pune în practică ne-ar modifica viața și destinul în bine. O dată identificate vom găsi soluții prin care să le facem realitate.
După ce ne-am identificat visele noastre este bine să le îndeplinim ajutând pe alții să își îndeplinească visele lor. În acest mod ajungem să lucrăm din plăcere și să obținem mult mai ușor ce ne dorim în viață.
Când cooperăm cu cei din jur și îi ajutăm să își îndeplinească visele lor avem parte de bucurie, liniște, pace, fericire și împlinire. De asemenea vom găsi susținere pentru îndeplinerea viselor noastre.
Tot ceea ce trebuie să facem este să identificăm scuzele pe care le folosim zi de zi, să renunțăm la ele și să ne dăm voie să avem succes. În acest fel ni se schimbă toată viața nastră și a celor din jur.
O dată ce viața ni se schimbă în bine trebuie să ne asdumăm responsabilitatea pentru punerea viselor noastre în practică. Ajungem să le punem mai ușor în practică când avem obiective și planuri scrise.
Obiectivele și planurile scrise ne ajută să facem pașii necesari pentru îndeplinirea viselor noastre. O dată ce ne-am stabilit obiectivele și planurile vedem pașii pe care trebuie să îi urmăm pentru a pune visele în realitate.
Când ne ținem de obiectivele și planurile noastre ajungem să uităm de scuze și să renunțăm la ele. O dată ce am renunțat la ele ne vom simți tot mai bine și devenim persoane optimiste.
Optimismul ne face să găsim soluții acolo unde alții văd doar probleme și lucruri negative, Aceste soluții dacă le punem în practică ne aduc succesle de care avem nevoie pentru a merge în direcția tuturor viselor, nevoilor și dorințelor noastre.
Îți mulțumesc pentru timpul acordat și îți doresc ca toate visele să ți se îndeplinească și să ai parte de tot ce e mai bun în toate domeniile vieții tale.
Mă bucur pentru timpul pe care mi l-ai acordat pentru a citi aceste rânduri. Dacă ți-a plăcut ce ai citit lasă comentarii, dă share la articol pe rețelele sociale pentru a putea ajuta pe cei din jur să se dezvolte și să aibă o viață fericită și împlinită!


10 sept. 2016

46.Evită scuzele şi identifică visele!



Sunt multe persoane dintre noi care în momentele în care doresc să facă un lucru în viaţă găsesc mereu scuze. Acest lucru se datorează faptului că ei au moştenit acest tipar de comportament din copilărie. Mulţi dintre ei nici nu realizează faptul că unele comportamente sunt inconştiente.
Un tipar de comportament devine obicei atunci cînd îl facem în mod frecvent. De multe ori încercăm să procedăm altfel, dar datorită faptului că noi gândim la fel avem aceleaşi rezultate.
Pentru a putea înlocui un tipar de gândire cu altul trebuie să fim conştienţi de ceea ce gândim şi să căutăm opusul pozitiv al acelui gând. Poate că vă vine greu, dar dacă veţi fi conştienţi de gândurile voastre vă veţi schimba obiceiurile şi stilul de viaţă. Depinde de voi dacă vă doriţi să aveţi o viaţă împlinită sau una tristă.
Persoanele care găsesc scuze când e vorba de visele lor vor da mereu înapoi în faţa obstacolelor. Vor proceda în acest mod pentru faptul că nu sunt capabili să îşi susţină visurile şi ideile.
Dacă te afli în această situiaţie eu te îndemn să te uiţi la persoanele care au avut succes şi care au continuat să meargă în direcţia viselor lor cu toate că au avut mai multe dificultăţi în a le îndeplini.
Unul dintre aceste persoane este Erick Weihenmayer care a avut obstacole foarte mari dar le-a îndepărtat pe toate. Ba mai mult a reuşit să îşi îndeplinească mai multe vise. Cum a reuşit el să îşi îndeplinească aceste vise?
Foarte simplu el când a dat de obstacole nu s-a folosit de scuze pentru a nu îşi îndeplini visele. El este un maestru făurar veritabil. Dacă ne vom inspira din viaţa sa vom fi capabili să ne ducem visele la îndeplinire.
În momentele în care vă descurajaţi uitaţi-vă la toţi inventatorii şi veţi vedea că ei nu au fost priviţi cu ochi buni de cei din jur. Acest lucru se datorează faptului că societatea este temătoare şi când cineva vine cu o idee nouă care să le schimbe viaţa fac tot posibilul să îl determine să renunţe la ea.
Mulţi cedează pentru că nu au suficientă încredere în ei sau datorită faptului că nu se cred în stare să îşi îndeplinească visele. Cu toate că nu cred că pot să le îndeplinească eu pot spune că dacă şi-ar aminti de momentele în care au reuşit în viaţă vor fi capabili să depăşească toate obstacolele care se ivesc în calea viselor lor.
Pentru ca visele să devină realitate este bine să ne folosim de talentele pe care le avem. Pe baza lor putem să ne identificăm abilităţile şi forţele interioare cu ajutorul cărora să ne facem viaţa frumoasă.
De asemenea este important să fim hotărâţi să mergem în direcţia viselor noastre. Când o persoană este hotărâtă să îşi îndeplinească visele nimeni şi nimic nu o poate opri din drum. Acest lucru se datorează faptului că talentele noastre sunt cele care fac diferenţa.
Un talent o dată identificat trebuie şlefuit pentru ca el să se cristalizeze şi să devină un diamant. Dacă nu ai persoane care să te susţină o poţi face singur. Toţi ne-am născut să strălucim. Nimeni nu este mai prejos de alţii. Toţi putem să avem abundenţa în viaţa noastră. Este important să credem cu tărie în noi şi în visele noastre şi ele vor prinde viaţă.
Acum în încheiere vă propun să răspundeţi la următoarea întrebare: Cum v-aţi simţi  dacă visele ar deveni realitate? Eu vă urez o zi plină de împliniri şi bucurii!
Îți mulțumesc pentru timpul acordat și îți doresc ca toate visele să ți se îndeplinească și să ai parte de tot ce e mai bun în toate domeniile vieții tale.
Mă bucur pentru timpul pe care mi l-ai acordat pentru a citi aceste rânduri. Dacă ți-a plăcut ce ai citit lasă comentarii, dă share la articol pe rețelele sociale pentru a putea ajuta pe cei din jur să se dezvolte și să aibă o viață fericită și împlinită!


Share Button

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *